banner ad banner ad

FC Botoșani și Hermannstadt se întâlnesc în această după amiază pe stadionul Municipal într-un meci foarte important pentru ambele echipe.

După patru meciuri în play-out, în care a obținut doar un punct, FC Botoșani nu își mai poate permite niciun pas greșit. Un nou eșec ar complica și mai mult lururile iar patronul Valeriu Iftime pare decis să ia măsuri radicale.

“Îmi asum în totalitate rezultatele negative. Trebuie să recunosc că suntem într-un blocaj, nu reușim de cinci meciuri să ieșim din acest blocaj. Suntem într-o perioadă dificilă, grea, nu mai avem încredere în noi și aici mă refer la jucători, nu mai avem personalitate, jucăm cu frâna de mână trasă. Faptul că rezultatele pozitive nu apar, s-a instaurat o stare negativă la jucători, le lipsește moralul, încrederea, personalitatea și asta a dus la ceea ce se întâmplă în momentul de față la echipă. Este adevărat că sunt și jucători ieșiți din formă, facem în continuare greșeli individuale dar pun acest aspect pe lipsa de încredere. Sper la o tresărire de orgoliu, mă bazez pe caracterul jucătorilor. Am vorbit cu ei după fiecare meci și le-am spus că nimic nu ne poate ajuta decât noi înșine, să arătăm să dăm mai mult pe teren, că suntem o echipă bună care ne-am bătut pentru primele șase locuri. Dacă mă uit la ultimul meci la Mediaș, am făcut o a doua repriză bună, cu o posesie net superioară celui mai bun adversar din play-out, însă plătim prin greșeli personale. Nu este ușor de gestionat pentru că și jucătorii trec prin momente grele, eu sunt alături de ei și vreau să vă spun cu cea mai mare sinceritate că nu mi-am pierdut încrederea în ei chiar dacă sunt ieșiți din formă. Îi înțeleg pentru că și eu am jucat fotbal și am trecut prin lucrurile acestea”, a spus Liviu Ciobotariu.

“Am avut o discuție cu conducerea și investitorul clubului pentru că este normal ca ei să se intereseze de soarta echipei. Am explicat foarte clar părerile mele de ce suntem în această situație, despre ce vom face în continuare. Sunt un antrenor cu o oarecare experiență în Liga 1, la echipe de top, am antrenat și echipe care au avut probleme însă nu-mi aduc aminte să fi trecut prin această situație. Eu trebuie să-mi păstrez luciditatea, nu am intrat în panică, încă am puterea să scot echipa pentru că soluții sunt. Nu vreau să pun presiune pe jucători dar și ei trebuie să mă ajute să putem ieși din impas. Eu nu am cedat, nu am ridicat brațele, sunt un luptător, am fost și ca jucător și ca antrenor și ca zodie sunt berbec, sunt încăpățânat să fac multe lucruri pozitive și sunt convins că pot să le fac dar am nevoie și de susținerea jucătorilor. Mi-au dovedit că au capacitatea de a se mobiliza la jocurile pe care le-am câștigat. Să dau un exemplu: care este adevărata valoare al lui Burcă? Meciul cu Dinamo unde a fost liderul apărării sau meciul de la Mediaș? Unde este adevărata valoare a unui mijlocaș sau al unui fundaș lateral? Dacă nu aveau calitate și determinare nu ajungeam să avem rezultatele pozitive pe care le-am avut. Este un blocaj în momentul de față”, a mai spus Ciobi.

Check Also

FC Botoșani trimite jucătorii de la echipa a doua în derby-ul Moldovei

Antrenorul principal al FC Botoșani le dă șansa jucătorilor tineri să joace în ultima etap…