banner ad banner ad

Naționala de rugby a României a învins Rusia 22-20, într-un meci jucat pe Municipalul din Botoșani. La finalul partidei, atât antrenorul Marius Tincu cât și Alin Petrache, președinte FRR, au remarcat jocul bun al unor jucători tineri care abia au făcut pasul către prima reprezentativă.

Mihai Tincu, antrenor naționala de rugby a României: „Am avut noroc dar uneori trebuie să ai și noroc. Lumea trebuie să înțeleagă că suntem o echipă tânără, au fost doar cinci jucători din vechea gardă. Sunt băieți care au nevoie de meciuri, trebuie să joace, mai ales în campionat. Bravo pentru ce au făcut pentru că Rusia merge la Cupa Mondială. E o echipă pe care o să o vedem în deschiderea Cupei Mondiale, împotriva Japoniei. Astăzi au arătat că au o inimă mare, au jucat un rugby bun. Bravo pentru ce au făcut”.

Alin Petrache, președinte FRR: „O victorie bine meritată. Avem o echipă extrem de tânără, trei sferturi din jucători au între 20 și 23 de ani. Au nevoie de experiență și mai ales de experiență de genul acesta, cu echipe puternice. Ceea ce s-a întâmplat astăzi este o bucurie, aveam nevoie de această victorie. O victorie te remontează de fiecare dată. Meciul de săptămâna viitoare de la Bruxelles de săptămâna viitoare este destul de dificil dar sper să încheiem această campanie cu o victorie la Bruxelles”.

Adrian Ion, căpitanul naționalei de rugby a României: „Am controlat jocul, au fost unele momente când au venit peste noi dar ne-am concentrat, am stat uniți iar rezultatul a fost pozitiv. Am vorbit de la început că trebuie să ne dăruim, să ne sacrificăm. Așa se câștigă un meci de rugby, cu sacrificiu. și mult sânge. Face parte din joc. Asta înseamnă că ai muncit”.

Check Also

PERFORMANȚĂ realizată SINH DAU Botoșani la naționalele de Qwan-Ki-Do FOTO

Sportivii clubului SINH DAU Botoșani au participat la sfârșitul săptămânii trecute la a 29…