banner ad banner ad

Marius Croitoru era foarte nervos după egalul cu Clinceni. Pe de o parte era supărat pe jucătorii lui care s-au relaxat la scorul de 2-0 și apoi pe arbitrul Antonie care a tolerat tragerile de timp ale adversarilor și a avut câteva decizii numai de el înțelese.

„Nu e normal să am 2-0 și să mă egaleze Clinceniul. Asta este. Sper că vor avea ce învăța alții. că noi, din păcate, tot dăm câte două goluri și iau câte un punct. Asta este. Mergem mai departe. E inexplicabil. Cu o echipă precum Clinceni, nu îți trebuie decât atitudine. O echipă care avea patru puncte și era pe penultimul loc, nu poți să o bați decât prin atitudine. La valoare nu se poate compara cu echipa mea. Unii  au înțeles că după 2-0 fotbalul trebuie să-l joci cum îl joci. Am luat gol dintr-o pasă de 60 de metri și dintr-un out. Eu trebuie să muncesc, să construiesc iar unii stau pe jos și se joacă fotbal 10 minute. E inadmisibil. Fotbal la Liga 1… Zici că e fotbal de Liga 3. Cu crampe, cârcei, stomac, gât, cu cap… Ăsta nu e fotbal. Vina îmi aparține mie în totalitate. Am avut 2-0… Arbitrii sunt și ei ca fotbaliștii, unii titulari, unii rezerve. Asta este. Noi încercăm să jucăm fotbal, să producem spectacol și e păcat că ei nu țin pasul cu noi. Ei ar trebui să ia atitudine dar sunt și ei ca fotbaliștii, unii mai buni, unii mai puțin buni. Sunt arbitri care arbitrează un meci, două, pe an. Asta le este valoarea”, a spus Marius Croitoru.

Check Also

Arbitrul care a „furat” două puncte Botoșaniului este polițist, prieten cu șefii CCA și a fost implicat în mai multe scandaluri

George Rădulescu este unul dintre cei mai controversați arbitri din Liga 1. A fost schimba…