banner ad banner ad

Echipele cu cele mai multe rezultate de egalitate din acest sezon au remizat în această seară pe Municipal. Oaspeții au deschis scorul din penalty prin Gabi Vașvari iar botoșănenii au egalat prin Mihai Roman.

Prima repriză a fost dominată aproape în totalitate de oaspeți care ar ratat câteva ocazii mari. Doar intervențiile goalkeeperului Eduard Pap au făcut ca scorul să rămână egal.

Prima ocazie a oaspeților a venit în minutul 2 când Deaconu a șutat de la 20 de metri dar Pap a prins fără probleme. Carnat reia cu capul în minutul 14 dar Pap își salvează din nou echipa. În minutul 26, Vașvari și Deaconu șutează pe poartă dar Pap se opune deschiderii scorului. Botoșănenii nu au reușit să se apropie prea mult de poarta celor de la Sepsi și au încercat cu șuturi de la distanță. Velev a șutat puternic din marginea careului dar Pap respinge în corner după care Chindriș reia cu capul spre colțul lung dar mingea trece puțin pe lângă poartă.

În minutul 52, Holzmann face un henț în careu iar centralul Ovidiu Hațegan dictează penalty, la semnalizarea asistentului Sebastian Gheorghe. Gabriel Vașvari marchează de la punctul cu var dar nu s-a bucurat așa cum a făcut-o Burcă, în Cupa României.

În minutul 65, Roman este faultat în careu dar arbitrul Ovidiu Hațegan refuză să dicteze penalty. Roman execută bine o lovitură liberă de pe stânga dar Fejer respinge de pe linia porții.

În minutul 84, Mihai Roman scapă pe contraatac, îl driblează pe Fejer și marchează. FC Botoșani forțează golul doi dar Sepsi a fost foarte aproape de a marca prin Velev care a ratat o mare ocazie în prelungiri. Chalkiadakis putea aduce trei puncte Botoșaniului dar trimite în bară din interiorul careului iar partida se încheie cu scorul de 1-1.

Check Also

Roman nu mai poate fi ținut pe bancă. M. Croitoru: „Dacă îl băgam la început…”

Mihai Roman a fost singurul jucător din compartimentul ofensiv al FC Botoșani care a ieșit…