banner ad banner ad

Cluburile din Liga 1 vor primi pe sezon suma de 28 de milioane de euro, fără TVA, pentru următoarele cinci ediţii de campionat, după ce Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a încheiat, ieri, 22 aprilie 2019, contractul de vânzare a drepturilor TV cu compania EAD Interactive, cea care în vara lui 2018 a achiziţionat şi a doua opţiune din campionatul Ligii 2. Noul contract e mai mare cu cu 500.000 de euro faţă de cel anterior, semnat în 2014 şi care expiră în această vară.

”Am semnat pe 5 ani şi suntem responsabili pentru producerea de meciuri. Vrem să facem produsul mai atractiv, să creştem audienţa pentru TV, dar şi pe stadioane. Nu e un simplu contract de drepturi TV. E un contract mai complex, inclusiv pe parte de marketing. Vrem profesionalizarea managementului. Ne interesează să creştem audienţele de pe stadioane şi să vină branduri importante alături de echipele din Liga 1. Ne interesează să digitalizăm”, a declarat Orlando Nicoară, director general în cadrul companiei EAD Interactive, după semnarea actelor.

În comunicatul emis de LPF se specifică şi ceea ce preşedintele Gino Iorgulescu vorbea cu mai puţin de o săptămână înainte, că în Liga 1 nu mai sunt dorite echipe care să nu aibă condiţii pentru acest nivel, astfel că a cerut FRF noi condiţii de licenţiere. S-a dat exemplul celor de la FC Hermannstadt, care nici acum nu joacă pe teren propriu, însă ţinta reală erau echipele care în acest moment sunt principalele favorite la promovarea din Liga 2. Cu şapte etape înainte de finalul sezonului, Academica Clinceni şi Chindia Târgovişte sunt clasate pe primele două poziţii care duc în Liga 1, însă niciuna dintre ele nu beneficiază de stadion la standardele cerute de LPF.

”Atragerea unor brand-uri importante ca sponsori ai Ligii 1, precum şi a infrastructurii stadioanelor sunt, de asemenea, obiective comune. Readucerea în fotbalul românesc de prim rang a marilor oraşe (Arad, Timişoara, Braşov, Oradea, Ploieşti, Piteşti, Galaţi), dezvoltarea parteneriatelor între cluburi performante şi primării, cu respectarea legislaţiei economice în vigoare, încurajarea cluburilor construite solid, precum FC Viitorul, un exemplu de profesionalism şi reprezentativitate pentru oraşul Constanţa, sprijinirea marilor brand-uri (Petrolul, Rapid, UTA, U Cluj, Politehnica Timişoara, FC Argeş, Oţelul) sunt alte obiective ale acestui parteneriat”, a scris LPF în comunicat.

Citește mai mult pe Liga2.ro

Check Also

Ianis a ajuns la Genk şi se pregăteşte să semneze, după ce face vizita medicală!

Ianis Hagi va semna cu Genk. Mijlocaşul a ajuns în Belgia, va face vizita medicală şi apoi…