banner ad banner ad

Hervin Ongenda (24 de ani) este dorit în Italia, de echipa din Serie B, Chievo Verona. L’Équipe anunţă că gruparea din Peninsulă oferă, la prima vedere, 100.000 de euro celor de la FC Botoșani, dar şi 20% dintr-un eventual viitor transfer. Sursa amintită precizează însă că moldovenii au refuzat această primă ofertă şi aşteaptă mai mulţi bani.

Ongenda a început foarte bine acest sezon din Liga 1, reuşind două goluri în 4 partide. Pe lângă statistici, mijlocaşul s-a făcut remarcat şi cu un joc foarte bun, care a atras atenţia şi celor de la FC SB. Însă, Ongenda a declarat clar şi răspicat, chiar după meciul direct, că: ”nu vreau să mă duc la FCSB”. Vrea să se întoarcă în fotbalul care contează cu adevărat încă din această vară şi francezii scriu că fotbalistul se roagă de patronul Botoşaniului să îl lase să plece. ”Negocierile continuă, însă cei de la club nu vor să-l lase să plece. În fiecare zi încercăm să-i convingem. Hervin se simte bine acolo, dar e timpul să facă un pas înainte în cariera sa”, a declarat un apropiat al fostului jucător de la PSG.

Hervin Ongenda este un produs al academiei lui Paris Saint-Germain. Mijlocaşul ofensiv a jucat chiar şi la prima echipă, în 16 partide, iar în 2017 a urmat un transfer în Olanda, la Zwolle. Ulterior, timp de aproape un sezon, francezul de 25 de ani a rămas fără echipă, iar spaniolii de la Real Murcia l-au transferat, însă fotbalistul a evoluat foarte puţin.

În 42 de meciuri strânse la FC Botoşani, Ongenda a strâns cinci goluri şi cinci pase decisive. În acest sezon, mijlocaşul are două goluri în cinci apariţii.

Sursa: PROSPORT

Check Also

Roman nu mai poate fi ținut pe bancă. M. Croitoru: „Dacă îl băgam la început…”

Mihai Roman a fost singurul jucător din compartimentul ofensiv al FC Botoșani care a ieșit…