banner ad banner ad

CSU Craiova va juca mâine de la ora 21.00, împotriva formației AEK Atena. Grecii s-au impus la Craiova cu 2-0 și sunt aproape calificați în play-off-ul Europa League.

La plecarea spre Atena, oltenii erau resemnați în privința calificării și deja se gândeau la meciul FC Botoșani, programat duminică pe Municipal.

„Trebuie să ne evaluăm corect şansele şi să vedem ce putem obţine. Trebuie să vedem cât de bine stăm fizic, avem din nou două meciuri la distanţă de câteva zile şi cum le vom gestiona. Trebuie să ne gândim şi la meciul cu Botoşaniul. Orice echipă este de bătut, şi acasă puteam să înscriem uşor, dar rezultatul ne este defavorabil după prima manşă. Sperăm să-l integrăm şi pe Bălaşa cât mai repede, chiar dacă nu poate evolua în meciul de la Atena”, a spus Papură.

Check Also

Csaba Laszlo: „Nu suntem Barcelona. Nici nu vreau să fim”

Antrenorul principal al formației Sepsi este mulțumit de jocul echipei dar nemulțumit de g…