banner ad banner ad

Naționalei de rugby a României îi merge bine la Botoșani. După ce au învins Germania cu 38-10, „stejarii” s-au impus astăzi și în fața Rusiei.  

Naționala de rugby a României a revenit la Botoșani pentru meciul cu Rusia, din cadrul Rugby Europe International Championship 2019. În fața a aproximativ 2000 de spectatori care s-au manifestat zgomotos și au încurajat nationala României, elevii lui Marius Tincu au făcut o primă repriză foarte bună. După primele 40 de minute, România conducea cu 16-5 și erau speranțe pentru un rezultat pozitiv în fața unei echipe puternice din rugby-ul mondial.

În partea secundă, rușii au fost mai agresivi și au încercat să revină. În prelungirile meciului, rușii au reușit un eseu prin Gadjiev iar scorul devenea 22-20. Din fericire, lovitura de pedeapsă a fost ratată iar România a câștigat această partidă.

România are până acum două victorii cu Germania și Rusia și două înfrângeri cu Georgia și Spania. Ultimul meci din REIC 2019 este programat pe 17 martie, împotriva Belgiei, meci care se va juca la Bruxelles.

Check Also

PERFORMANȚĂ realizată SINH DAU Botoșani la naționalele de Qwan-Ki-Do FOTO

Sportivii clubului SINH DAU Botoșani au participat la sfârșitul săptămânii trecute la a 29…