banner ad banner ad

Patronul clubului FC Botoșani îi suspectează pe doi foști portari la FC Botoșani că au primit prea ușor goluri în două meciuri de campionat. Este vorba de un meci cu FC SB jucat la Cluj și de un meci cu Gaz Metan Mediaș.

Prezent la GSP Live, în emisiunea moderată de Costin Ștucan, Valeriu Iftime a aflat că FC Botoșani apare într-un raport al loteriei daneze, cu privire la meciuri suspecte. Este vorba de 3 meciuri amicale și 4 din Liga 1. Patronul FC Botoșani a rămas surprins că sunt patru meciuri suspecte și a declarat:

„Când am jucat cu Steaua la Cluj. Mi se părea că era foarte slab portarul Iliev. Am zis că îl schimb și după aia am scăpat de el. Mi s-a părut că m-a fentat. Spun asta fără niciun fel de frică. Am țipat o dată în vestiar, după un meci cu Gaz Metan, anul trecut. I-au dat un gol lui Cobrea. Dacă eram din afară, spuneam că ăsta e lăsat. Când îi dă gol moșul ăla, e vorba de de Constantin, care e fotbalist… A tras un șut așa, numai nu s-a dat la o parte. Încerc să vorbesc că ăștia care au sănătate în ei, bă nu cumva… Ferească Dumnezeu”.

Printre meciurile suspecte se numără și unul cu FC Viitorul Constanța, echipa lui Gică Hagi.

Check Also

Săptămâna viitoare vine încă un atacant: „O bijuterie din liga 1 din Argentina”

Conducătorii clubului FC Botoșani au găsit atacantul pe care tot promit că îl aduc la echi…