banner ad banner ad

Viitorul – FC Botoșani se anunță un meci spectaculos, în care se vor marca multe goluri. Andrei Patache, fundașul dreapta al FC Botoșani, spune că va câștiga echipa care va rata mai puțin.   

„Va fi un meci frumos, două echipe care practică un fotbal foarte bun, pe atac, nu ne punem pe două linii. Care o să rateze mai puțin, o să câștige. Echipele care se deschid, oferă și spații. Cu Mediaș, s-au pus pe două linii și a fost greu să-i desfacem. Preferam să fie un joc mai deschis. La început de campionat se câștigă punctele, până se așează echipele, până își fac loturile… Unii așteaptă și pe finalul campanie de transferuri își completează lotul. Noi am făcut o pregătire foarte bună și se vede. Avem patru meciuri, cu patru adversari dificili, în care nu am pierdut. Am marcat în fiecare meci. Va fi un meci frumos, eu sunt încrezător. Cu siguranță o să facem un rezultat pozitiv”, a spus Andrei Patache.

Fundașul botoșănean a trecut peste eliminarea din prima etapă a campionatului și spune că nu va mai face o astfel de greșeală.

„A fost pentru prima dată roșu direct, a fost un sentiment ciudat, o clipă de neatenție a mea. Sper să nu mai fac această greșeală. Mi-am reproșat eu singur. La experiența mea, nu trebuia să mai pun piciorul. Am zis că prind mingea, adversarul i-a schimbat traiectoria și a fost acel contact”, a mai spus Andrei Patache.

Check Also

Croitoru reacționează în cazul Ongenda: „E penibil. Avem trei oferte mult mai avantajoase”

Antrenorul principal al FC Botoșani a reacționat după ce impresarii lui Hervin Ongenda au …